vineri, 29 aprilie 2011

Drumuri separate pentru căruţaşi

Primarii comunelor prin care trece drumul european spre Iaşi vor să construiască poteci paralele pentru căruţe. Artera care face legătura cu judeţul vecin este cunoscută ca fiind una însângerată din cauza accidentelor cu atelaje. Deşi pe drumurile cu acest rang a fost interzisă circulaţia căruţelor, norma este departe de a fi respectată. Asta în ciuda faptului că poliţiştii le aplică sute de amenzi căruţaşilor. O soluţie luată în calcul de primari este construcţia unor poteci paralele cu drumul european, care să fie folosite de căruţaşi. O astfel de variantă va fi aplicată la Copălău. „Poteca va fi undeva la aproximativ 60 de metri de drum şi o vom construi din piatră. Am alocat deja bani în buget pentru acest lucru”, a declarat Marius Ceplinschi, primarul comunei Copălău. Acesta a adăugat că în fiecare zi de târg căruţaşii aglomerează zona pieţei din comună, devenind un adevărat pericol. Edilul a mai spus că poliţiştii din comună au început să aplice zeci de amenzi cetăţenilor, iar singura soluţie este poteca despre care a discutat cu mai mulţi primari din localităţile învecinate.

La rândul său, primarul comunei Frumuşica, Constantin Rădeanu, a precizat că a avut în plan construcţia unei astfel de poteci pentru căruţaşi, însă ideea nu s-a concretizat. Oficialul a explicat că terenul pe unde ar trebui să treacă respectivul traseu face parte din domeniul privat şi nu are fonduri disponibile pentru a-l trece în domeniul public. „Avem probleme cu piaţa din comună şi mi-aş dori foarte mult să pot realiza o astfel de potecă. Poliţia ne-a trimis adresă să găsim o soluţie”, a menţionat Constantin Rădeanu. Primarul a arătat că şi-ar dori să realizeze o potecă până în oraşul Flămânzi.

În comunele prin care trece drumul european ce face legătura cu judeţul Iaşi sunt înscrise sute de căruţe care merg în fiecare zi ilegal pe carosabil.

Cele mai multe accidente au loc toamna

Statisticile poliţiştilor arată că în fiecare toamnă, atunci când căruţaşii aduc recoltele acasă de la câmp, au loc accidente grave din cauza acestora. În septembrie 2010, un căruţaş şi-a pierdut viaţa în satul Rădeni din comuna Frumuşica. Acesta a intrat cu atelajul nesemnalizat pe drumul european, faetonul fiind spulberat de un Opel Vectra, condus regulamentar de Radu Ciobanu. În maşină se aflau cunoscuta interpretă de muzică populară Cornelia Ciobanu, soţia şoferului şi două colege ale acesteia, toate revenind de la un concert.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu